Home »

Volei feminin: România, învinsă dramatic de Spania, în preliminariile Campionatului European 2019

Volei feminin: România, învinsă dramatic de Spania, în preliminariile Campionatului European 2019

Volei feminin: România, învinsă dramatic de Spania, în preliminariile Campionatului European 2019
 

Echipa feminină de volei a României a fost învinsă dramatic de Spania, cu scorul de 3-2 (22-25, 25-16, 25-23, 21-25, 15-13), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Alexandria, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2019.

Tricolorele obţineau calificarea la turneul final în cazul unei victorii, dar Spania a fost până la urmă echipa care a reuşit să se califice la turneul final, care va avea loc în Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia, în perioada 23 august - 8 septembrie.

România a început bine meciul şi a condus pe tabela de marcaj, dar Spania a revenit şi a avut 22-21 în finalul primului set. Jucătoarele noastre, antrenate de bulgarul Nikolai Ivanov, au reuşit patru puncte consecutive şi şi-au adjudecat primul set cu 25-22.

Ibericele au dominat actul secund, în care echilibrul s-a rupt definitiv la 12-8 pentru oaspete, care s-au desprins apoi la 17-9, câştigând setul cu 25-16.

Spania a condus în setul al treilea cu 5-1, 11-4, 17-11, 21-16, România a reuşit egalarea, la 23-23, dar oaspetele au obţinut ultimele două puncte şi au preluat conducerea cu 2-1 la seturi.

În setul patru, România a avut 5-1, 6-2 şi 7-3, Spania a egalat, 7-7, iar apoi a trecut la cârmă, cu 14-11 şi 17-15. România a reuşit o revenire remarcabilă, la cu şapte puncte, faţă de doar unul al ibericelor, ajungând la 22-18, iar în cele din urmă au câştigat setul cu 25-21.

În decisiv, România a condus cu 4-2, 5-4, Spania a întors scorul, la 8-5, iar tricolorele nu au mai condus până la final, reuşind să egaleze de câteva ori, inclusiv la 13-13, dar oaspetele au obţinut victoria (15-13).

Meciul a fost arbitrat de italianul Mauro Carlo Goitre şi slovacul Lukas Kralovic.

De remarcat că România învinsese cu 3-0 în meciul tur.

În altă partidă jucată sâmbătă în Grupa F, Bosnia a dispus cu 3-0 de Letonia, în deplasare.

Spania ocupă primul loc în clasament, cu 11 puncte, urmată de România, 11 puncte, Bosnia, 8 puncte, Letonia, 0 puncte. Primele două clasate se califică la turneul final.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 9 ianuarie, Bosnia - România (Lukavac, 18,00, ora României) şi Spania - Letonia. Tricolorele, învinse cu 3-2 de Bosnia în primul meci din grupă, au nevoie să câştige două seturi pentru a obţine calificarea.

AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: Federatia Romana de Volei/Facebook.com

2019-01-05 20:16:23
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!